GIVEAWAY

http://fatacuparuldefoc.blogspot.com/2011/04/giveaway_12.html

La acest link veti gasi toate detaliile pentru participarea la concursul Giveaway.

Perioada de desfasurare a concursului este pana pe data de 18 mai ora 24.00, castigatorii fiind anuntati in 19 mai.

 

 Premiu I: Trusa machiaj, paleta de 88 de culori 

 

Premiu II: Un set Vichy Essentielles

 Crema-Lapte de Corp + Gel de dus 

 

http://fatacuparuldefoc.blogspot.com/2011/04/giveaway_12.html

Pentru a castiga aceste premii facet click pe linkul atasat mai sus si cititi regulile de participare. Succes!

Whitout my Valentine

Asta e ziua in care nu ar fi trebuit sa conteze nimic...doar noi! Era ziua in care puteam sa evadam...doar impreuna! Sa ne detasam de tot. Si iata! Eu sunt aici si tu...esti acolo!

Tu crezi ca mie imi e atat de usor...Dar asa te-am invatat, e singura latura a mea pe care ai cunoscut-o. Dar nu! Sa stii ca mi-e greu si uneori stau si ma uit la blestematul asta de telefon si tastez numarul tau sa te sun, sa te aud, sa ma imbat cu vocea ta. Te urasc pentru ca nu te pot scoate din mintea mea si pentru ca mi-e dor de ochii aia pe care ii iubesc. Dar stii V.? Poate ca si tu te simti asa... Te urasc pentru ca seara de seara imi imaginez cum ma strangi la piept, cum adorm tinandu-te in bratele tale...te caut langa mine noapte de noapte! Ai idee cat de mult ma doare V.?

Adio V.

"Cand o poarta se deschide, alta se inchide. Dar sunt dati cand privim prea mult la cele inchise, incat nu reusim sa le vedem pe celalalte deschise pentru noi!"

Adio!...E singurul cuvant ce mai pot sa-l pronunt. E atat de frig incat sireagul de lacrimi de pe fata mea a inghetat instantaneu. Am decis sa plec V., sa ma indepartez de lumea asta ce ma loveste crud ca o piatra peste ochi, buze, peste obraji.

Dar sufletul meu a ramas la fel: lovit de indiferenta comportamentului tau si iluziile plutitoare construite de tine!

Mi-as dori sa te urasc pentru ce ai facut din mine...nu ma mai recunosc. Dar daca te-as ura ar fi doar pentru ca inca te iubesc. Ai ramas la fel, acelasi comportament misogin, aceleasi vorbe, promisuni.

Dar oare zambetul meu e la fel de autentic?

Singurul lucru care mai exista acum pentru mine e realitatea crunta in care tu nu mai esti. Ma droghez cu sunetul imaginar si tulburator al vocii tale...caci pare atat de real desi nu e. 2 ani... in care nimic alceva nu ar fi trebuit sa conteze...

Dar oare ne-am putut numii vreodata "noi"?

Inghet cu totul. Eu...simt ca ma prabusesc. Cuvintele mele sunt moarte, incurcate si fara sens...
Acum ai devenit doar o simpla pata din universul ce ma inconjoara...asta erai tu: universul meu!

Ma bucur V., si in acelasi timp ma doare. Plang. Plang pentru ca m-am schimbat pentru tine, te-am lasat sa ma modelezi...si toate pentru ce? Sa ajung sa fac toate lucrurile pe care le detest, sau obisnuiam sa le urasc...Si stii ce e cel mai ciudat? Ca tot ce as putea sa-ti spun, scriu pe amaratul asta de blog. Mi-e frica sa dau din nou ochii cu tine V. Mi-e mult prea frica de tine! Pentru ca...poti atat de usor sa ma faci sa cedez.

Acum cateva saptamani traiam cu teama de a nu te pierde si acum...iata-ma! Chiar eu sunt cea care ti-a dat drumul.

Ce s-a intamplat cu noi V.?

***Suflet gol***

Asa ma simt... fara nimeni si fara nimic ce sa-mi bucure ochii macar pentru o secunda. Oare am meritat eu asta? Cuvintele mele sunt de prisos, ochii mei nu mai vad ca alta data, vocea mea se schimba... eu ma schimb.

Da... am facut foarte bine ca l-am lasat sa plece, S. nu era pentru mine, nu-l iubeam sau am incetat sa-l iubesc... 

In V. as fi vrut sa am mai multa incredere dar nu pot, ma zbat singura intre adevar si minciuna si nu stiu... ma strapung adanc, ma avant spre iesire, spre o decizie dar nu vad adevarul. Oare traiesc langa el in minciuna? Sau am incetat eu sa cred in adevar? 

Viata mea e ca un cerc...alerg spre o iesire dar nu am incotro sa o apuc. 

Save me

Cata mizerie in jur...cata mizerie in sufletul meu...de ce? de ce a trebuit sa te las sa pleci? Oare am facut bine? Dar oare tu stii cat ma doare?

Am atata nevoie de tine in momentul asta...

Story of a young girl

Acum 2 ani... scriam intr-un carnetel...:

"S-au intamplat atatea lucruri, am prieten de peste 10 luni si mintea mea e tot la S. Cum e posibil asa ceva?  Ce n-as da sa dau timpul inapoi...poate asa as fi schimbat tot ce are legatura cu el!!!

VREAU SA-L UIT!  Dar nu pot...

          Il iubesc atat de mult desi nu merita...vroiam sa-i fie cat mai bine chiar daca asta inseamna sa fie cu alcineva, el reprezinta totul pentru mine... si acum si intotdeauna va fi pe primul loc!
          Imi pare rau ca toate s-au intamplat asa, cand totul putea sa fie asa de diferit... vroiam doar sa stau in fata lui, sa ma uit in ochii lui, sa simta ca eu il iubesc cel mai mult dintre toate persoanele, sa fiu mereu langa el, sa-l ascult, sa-i dau acele imbratisari calde de care ar putea avea nevoie, dar din pacate eu am iubit in zadar.
           Mereu imi doresc sa-l ajut si nu inteleg, DE CE? 
     De ce il mai iubesc dupa tot ce mi-a facut?
     De ce a trebuit sa il cunosc?
     De ce nu pot iubi si pe alcineva la fel?

          DE CE?????

          De ce il vreau si am nevoie de el?
          De ce nu pot sa-mi scot imaginea lui din minte?"

          Si astazi...deschid ochii...privesc...si ma simt sufocata de presiunile aduse si impinse de crunta realitate. Dar trebuie sa rezist- imi spun. Trebuie sa existe o solutie. Dar cum poti oare explica si intelege inexplicabilul?
Viata e asemeni unui giratoriu imens, cu o infinitate de cai, alegeri, optiuni care te ametesc si te fac sa stai pe loc, fara sa ai prea mult timp de gandire. Asa e viata. Uneori inexplicabila...
          Ma ridic din pat si ma indrept spre oglinda, ca in fiecare zi. Iti place ce vezi? - ma intreb. Dar raspunsul se ineaca in propriile cuvinte fugare ce lasa inca o zi misterul la suprafata.
          Plec- ma scufund in idei si retraiesc amintirea inecata in ceata cenusie a trecutului pe care S. a creat-o. Sunt doar o umbra transparenta ce calatoreste in ochii lui. Si il vad si acum...ca prima oara. Sta si ma priveste discret. Astepta un semn, un gest, un cuvant, dar am ales tacerea pentru ca uneori cuvintele dor si ranesc. Asa era acum 2 ani: fiecare cuvant ma izbea de peretii grosi ai dezamagirii, ma facea sa cred ca nu exista cale de intoarcere. Credeam ca il iubesc, credeam ca nu voi mai putea iubi. Tipam ingrozita dupa el sperand ca ma aude, de fiecare data cand credeam ca-l visez era o iluzie, el era asa de special, de diferit. Il priveam si zambeam singura, il iubeam doar de la distanta. Si acum... e totul atat de diferit!
           Nu-l vazusem de mult si simtisem ceva cand coincidenta ne facu sa ne intalnim din nou. Dar ce anume? Afectiune? Iubire? Dor? Amintire? Prietenie? Nu stiu... poate cate putin din fiecare. Sentimentele mele pentru el murisera demult, ramasesera doar ruine peste care s-au plasmuit amintirile. Ma privea si il priveam si simteam ca nu mai avea stare. La fel ca pe vremuri... dintr-o singura privire stiam ce anume astepta. Vru sa ma sarute. Si n-am putut. Eram ingrozita. Imi prinsese mainile cu forta si nu-mi dadu drumul pana ce nu imi atinsese pentru ultima data buzele.

                 -Vreau sa fi a mea! imi spuse.
                 -Nu se mai poate, chiar si tarziul a intarziat...Nu mai suntem copilasii naivi de alta data. Eu sunt alta, am drumul meu acum...tu esti altul, viata ta s-a schimbat.
                 - Pupa-ma!
                 - Nu! te rog...Da-mi drumu.
                 - Hai te rog...chiar si de e pentru ultima oara.
Priveam in alta parte... si intr-un final ii dadusem raspunsul:
                 - De ce? De ce imi ceri asta acum cand stii si tu ca nu e posibil? Da-mi drumul te rog. Ce a fost a fost, a trecut. Totusi spune-mi... S. ce insemn eu pentru tine?
                 - Tu? In ochii mei esti ceva deosebit, esti singura mea prietena ce ma ajuta si ma intelege. Imi esti draga. In tine pot sa am incredere. Pe tine pot sa te iubesc.
                 -  Imi pare rau S. dar trebuie sa plec.

Si privi lung in urma mea...Ar fi vrut sa raman si totusi sa plec. Ultima privire mi se stocase in memorie. Simtisem o emotie usoara privindu-i disperarea, dorinta de a ma recupera. Si acum sunt aici... din nou in fata oglinzii...plina de vise flamande caci S. fusese prima iubire a vietii mele. Si totusi... acum il iubesc pe V.

Am scapat de fantasma ce ma urmarea, am asteptat prea mult... Am crezut prea mult in idei, iluzii, vise, sperante. Si acum... privesc barierele ce ma indeparteaza tot mai mult de amintiri.